Anunțuri Conferința de încheiere a proiectului «Start în carieră

Conferința de încheiere a proiectului «Start în carieră

Comunicat de presă

Conferința de încheiere a proiectului «Start în carieră – Program de integrare pe piața muncii a tinerilor NEETS din Regiunea Sud-Muntenia!»

     Finalul de an marchează și finalul perioadei de implementare a proiectului „START ÎN CARIERĂ!”, în urma căruia peste 266 tineri NEETs au fost calificați, și-au găsit un loc de muncă sau și-au deschis propria afacere.

     La evenimentul de închidere a proiectului „START ÎN CARIERĂ!”, care a avut loc vineri, 22 decembrie a.c., la Pitești, au fost prezentate rezultatele obținute în cadrul proiectului, obiectivele îndeplinite pe parcursul etapelor de implementare, precum și beneficiile în urma derulării inițiativei în Regiunea Sud – Muntenia.

     Proiectul a fost implementat în perioada 27 iunie 2022 – 26 decembrie 2023, în cadrul Contractului POCU/991/1/3/153152, fiind derulat în parteneriat de către Asociația ONIXALEX, în calitate de lider, și Fundația CREATIW și S.C. CURRENT TRENDS CONSULTING S.R.L., în calitate de parteneri.

     Proiectul a avut ca obiectiv general creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea competențelor pentru 378 tineri NEETs șomeri, cu vârste cuprinse între 16 și 29 ani, din regiunea Sud – Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman), în special a celor din categorii defavorizate, cum sunt romii și cei din mediu rural.

     Printre rezultatele principale ale proiectului se numără:

  • Informarea a peste 300 persoane cu privire la scopul și obiectivele proiectului, activitățile desfășurate, principiile orizontale și temele secundare ale proiectului, beneficiile obținute ca urmare a înscrierii în program și măsurile destinate tinerilor din grupul țintă (cursuri de formare profesională în domenii în care există cerere pe piața forței de muncă din regiune, servicii de mediere a muncii, sprijin financiar nerambursabil pentru înființarea unei noi afaceri).
  • Înregistrarea a 298 tineri NEETS în grupul țintă al proiectului.
  • Participarea la cursuri de formare profesională a peste 266 tineri, care au obținut certificate de calificare acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației, și recunoscute la nivel național și în statele membre ale Uniunii Europene (UE).
  • Derularea unui program de formare antreprenorială pentru un număr de 39 tineri selectați în grupul țintă al proiectului.
  • Selectarea a 6 planuri de afaceri în vederea înființării și dezvoltării de întreprinderi în sectoare economice ecompetitive.
  • Înființarea a 6 întreprinderi prin proiect.
  • Acordarea de subvenții pentru 6 întreprinderi.

     Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, în cadrul apelului de proiecte „Viitor pentru tinerii NEETs I”, Axa prioritară 1: Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”. Valoarea totală a proiectului a fost de 4.949.208,82 lei, din care asistența nerambursabilă a fost 4.491.348,13 lei (4.491.348,13 lei contribuția UE și 90.551,99 lei bugetul național).

     Date de contact: Asociația ONIXALEX, telefon: 021.642.79.51 / 0727.370.755, e-mail: proiect153152@gmail.com, website: www.neets-integration.ro

Lasă un răspuns